The Begining

Taximetristului cu alt Rithm pentru viaţă

Zi frumoasa azi.
Mâine am zi liberă (ooo happy dayyy), poate e asta raza de soare care ma incalzeşte azi.
Azi e zi frumoasă, zi dedicata Taximetristului cu Rithm.


Acuşica a trecut un an si jumatate; două veri, o primăvară şi o iarnă jumate, de cind, in fiecare dimineata de muncă dată de bunul şi unicul zeu, imi aşez curul, fund are oala, pe bancheta din spate a unui taxi. Nu sunt un tipicar, am doar mintea scurtă, zîmbet stâmb şi ochii mici.
Te întrebi, oare unde e legătura?
Cert e ca am avut ideea buna, de a memora numarul de telefon al unei companii, într-un exces de creativitate i-am dat şi un nume sugestiv, "taxi", astfel astrele au complotat şi iată-mă folosind, invariabil, aceaşi companie (Bravo, cred ca se numeşte, bravo lor, bravo şi mie).
Aşa l-am cunoscut pe el, Taximetristul cu Rithm. Eu îi spun Bobby, imi aminteşte de Bob de Niro în Taxi Driver (cîtă inspiratie am avut, e un talent), el habar nu are, nici nu îi pasă, nici nu îl interesează.
Pare un om liniştit, din spate, aşa cum il vad eu, şi nici maşina nu impresionează cu nimic, pe de alta parte eu dimineaţa imi deschid ochii cu şurubelniţa şi îmi zgârii un zâmbet cu glaspapirul (şmirghel, pentru pro..fani) şi nu aş observa nimic special nici la un camion roz cu buline albastre şi cu o femeie, învelită in perdeaua de la bucatarie, pe capotă cu faţa la şofer şi "spatele" la mine.

Bobby nu vorbeşte, nu relaţionează cu clientul, nu te întreabă care e adresa la care vrei sa ajungi, îşi înclină urechea spre tine, nu se întoarce înspre tine, nu flexează nici un gest, doar aşteptă să comunici destinaţia, punctul B până la care îţi dă voie să îl însoţeşti, iar tu comunici, te conformezi, iar el inclină capul aprobându-ţi atitudinea, dacă e mulţumit de raspunsul tău.
Aşa începe călătoria.

După un astfel de examen, zîmbesc mulţumit, ma relaxez şi savurez. Dimineaţa e rece şi rea, parcă a supărat-o cineva, oamenii parcă sunt mai apropiaţi unii de ceilalţi, frigul îi apropie, sunt sigur. Mie nu prea imi pasă de ei, îi privesc din trasura de metal, absent, cum urmăreşti un film despre oameni şi străzi, rotocoale de abur si fulgi timizi, copaci dezbrăcaţi de iarnă şi parcă subnutriţi. Mie unul nu prea îmi pasă, eu savurez călătoria de la A la B.
Am citit undeva, sau spunea cineva, că singura diferenţă dintre viaţă şi filme, e că vieţii îi lipseşte coloana sonoră.
Aici intervine Bobby.
El găseşte coloana sonoră perfectă pentru o astfel de dimineaţă.
Hey You - Pink Floyd.
S-a potrivit perfect, cu imaginea, cu dimineata, o adevarata experienţă.
El e Bobby, Taximetristul cu Rithm, poate Rithm nu e cuvintul potrivit, poate nu e cel mai bun şofer din lume, poate nu are cea mai frumoasă maşină, dar cu siguranţă călătoria e, de fiecare dată, cel puţin memorabilă.
Am notat cu albastru in memorie cinci minute din viaţă, moment ce altfel se pierde in rutina job-ului de zi cu zi; am urmarit altfel filmul dimineţii, colorat şi condimentat de atmosfera creată de indicativ 92.
Un asemenea moment îl împarţi cu un prieten, nu cu un oarecare, cu Bobby, Taximetristul cu Rithm pentru viaţă, cel care a făcut dintr-o călătorie sub pecetea obligatorie a rutinei zilnice, o experienţă memorabila, o adevărată experienţă de brand, folosind un element atât de simplu, muzica.
Detaliile contează.
De azi, zi frumoasa de altfel, şi cu spor... de azi nu mai exista Taximetristul cu Rithm... de azi exista doar Prietenul Bobby.