„Dragostea...o fi ea in partidă dublă, dar nu e contabilitate”
Tudor Mușatescu(1903-1970)
Asta mi-a spus in seara asta domnul Mușatescu. Nu, nu era el in persoana, dar mi-a vorbit prin viul grai al domnului Barbu, pe care l-am cunoascut printr-o întâmplare fericită,la locuința domnului Ștefan Balint, bulevardul Richelieu, Paris, 20 iunie 1933.
Îmi place Barbu, e un prinț, ”Price Barbu” cum e cunoscut în lumea bună, e un mojic, din cel care îți cere o țigara și îți ia trei, ”ca să nu te mai deranjez”, și își atribuie cu nonșalanță moneda de doi franci, pe care ai aruncat-o orbului cu acordeon, ”că el și așa nu vede ce face cu banii”, dar e de lume bună și asta îi priește, ”în fiecare zi între 7 dimineata și două noaptea sunt liber, în rest sunt ocupat, dorm”...rămâne un mister cum supraviețuiește. E un prinț, e un mojic, dar rămâne un fin observator al vieții, în toate subtilitățile ei.
Cu ce ocazie ne-am cunoscut?
Dacă e Duminică e Teatru, și dacă e Teatru am ales să fie Mușatescu. Pour le Coneseurs, nu mai am nimic de adăugat, pentru cei puțin profani, am doar o vorbă, GENIAL.
”Al Optulea Păcat”
Bună alegere pentru o Duminică seara. Bună alegere oricând, oriunde și la orice oră.
Dacă nu aș știi mai bine, aș jura ca piesa a fost scrisă azi.
Experiența e atât de reală, de palpabilă, povestea e atât de actuală, uneori complicațiile sunt parcă scoase din tolba lui Diaconescu, iar personajele sunt demne de cel puțin trei foiletoane si două apariții speciale OTV. Să nu fiu înțeles greșit, nu e vorba de vreo punere în scena a unei povești grobiene, sub prea distinsa atenție a geniului, contestat, al tovarășului Diaconescu.
E realitatea vremii, actualitatea unui București, de 1930, dar ar putea fi si de 2009 si diferența nu s-ar simți cîtuși de puțin, în care integritatea morală e o meteahnă a vorbelor iar șantajul, avariția, parvenitismul, mojicia, grobianul sunt apanajul faptelor.
Sunt sigur că il cunoașteți pe domnul Balint. El e cel scârbit de societatea în care ia fost dat să își respire viața, de nerușinarea și corupția din care ”paiațele își scot capul in fiecare zi precum maimuțele din cutiile cu surprize”, de tâlharii care circulă liberi și își scot beneficiile în fața nemâncaților, de ”vântul pierzaniei ce scutură conștiințele ca frunzele toamna”.
”Ce aș putea face, eu și alții ca mine? Să renunțăm? Să capitulăm?”
A vorbit, s-a zbatut, a scris, dar....
Sătul, incearcă să se întoarcă, la realitate, ”ca un simplu particular, fără veleități, fără ambiții și mai ales fară nici un ideal.” Nu mai dorește victoria supremă cu care sa schimbe întregul univers, doar micile izbânzi cu care să își binecuvânteze mica galaxie, în care își duce în tihnă crucea, după bunul plac.
O știm și pe domnișoara Arabela. Nu, nu e doamna cu inelul. Ea e femeia frumoasă, cu vorbe alese și purtare de soi, care, regretabil, are ”o mulțime de plictiseli” și își întrerupe, din păcate, existența jucăușa si fermecatoare din lumea stralucitoare a luxului de ”bonton” , pentru a se realimenta cu dărnicie din binecuvântarea bărbaților cu inimi frânte. Să nu greșim, nu e o ”pitzi” ea e ”Dă Pitzi”.
Dar cel mai bine îl cunoaștem pe domnul Bartolomeu Zălaru, azi ”temutul polemist național”, ieri Codică Paraschiv, ”fundul clasei și urma catalogului”.
Pentru el, cu toții suntem niște incapabili, el trebuie să le facă pe toate. Le știe pe toate, e uns cu toate alifiile, nu îi e teamă de nimeni și de nimic. Poți spune că și-a creat din mârlănie, blazon.
”Eu sunt propria mea creație, sunt opera mea, bă! Înțelegi? Eu m-am născut nimeni și am ajuns ceva. Voi vă nașteți cineva și ajungeți nimeni.” Spune el și eu ce aș mai putea adăuga.
Nu mai spun nimic. Sunt prea multe și e prea puțin. Mai sunt și alții pe care îi cunoaștem, dar îmi doresc să vă gâdile zâmbetul când îi descoperiți, de aceea ma abțin să-i deconspir.
Ce ar mai fi de spus?
A! Era să uit. În secolul XIII-lea au fost declarate cele 7 păcate capitale: "mândria", "invidia", "iubirea de arginţi", "desfrânarea", "lăcomia", "lenea" şi "mânia". Franz Kafka spunea ”Sunt două păcate principale din care toate celelalte păcate se nasc: Nerăbdarea şi Lenea.” Rămâne să descoperiți care e Al Optulea Păcat.
Eu nu mai spun decât atât:
” Trage Silvia! Trage. Glonțul tău va fi simbolic. Va intra în capul meu, ca să vâjâie tâmplele unei lumi întregi, aceea care vă fură, vă exploatează, care trebuie să dispară sub trăznetul dreptății voastre...
Trage Silvia! TRAGE!”
P.S:
Pentru leneși am pus un link:
http://www.esnips.com/doc/8840c06c-8453-4bde-b8ce-48bc389184a3/Tudor-Musatescu---Al-Optulea-Pacat
sunt aproape 90 de minute, dar sunt din acelea care merită trăite.
PROMIT
